Conform Serviciului de Ambulanță Prahova, incidentul a avut loc la Liceul Spiru Haret din Ploiești, iar medicii intervin cu ambulanța de terapie intensivă mobilă.
Conform Ralucăi Brezeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova, cadrul didactic a fost înjunghiat de un tânăr. Agresorul a fost reținut de jandarmi.
Profesoara înjunghiată are 43 de ani și predă matematică. A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fiind stabilă hemodinamic. Tânărul a fost reținut.
Agresiunea a avut loc în fața cancelarie, femeia fiind înjunghiată în abdomen. Agresorul are 22 de ani. Este fost elev al unității de învâțământ și fusese exmatriculat anterior.
Tânărul era în stare avansată de ebrietate. Cuțitul a fost găsit pe jos, în fața cancelariei.
Conform unor surse apropiate anchetei, controlul accesului în unitatea de învâțământ este asigurat de un angajat al școlii (paznic)
Agresorul ar fi pătruns în școală împreună cu un grup mai mare de elevi, nefiind, astfel, remarcat de paznic.
Profesoara înjunghiată de tânăr a intrat în operație. A suferit o plagă prin înjunghiere în abdomen, fiind în șoc hemoragic. Se pare că lama cuțitului ar fi atins vezica.
Profesoara de matematică este soția unui judecător de la Judecătoria Ploiești
IJJ Prahova a dat publicității un comunicat de presă în care este detaliat incidentul:
“In data de 29.01.2019, in jurul orelor 12:54, prin SNAU 112, s a primit un apel telefonic de la un cadru didactic de Colegiul National” Spiru Haret” Ploiesti, care a sesizat fapul ca o colega aflată în cancelarie este înjunghiata in abdomen de un elev, solicitand ambulanta.In urma sesizării, subofițerul din dispeceratul IJJ Prahova fiind în ascultare a luat legătură in teren cu patrula aflată în serviciu, care se afla in misiunea de mentinere a ordinii publice în zona colegiului, care la rândul ei fusese sesizată de paznicul scolii despre faptul că a văzut o persoană ieșind din curtea scolii cu un cuțit în mana.
Patrula de jandarmi care se afla la legătură de vedere cu paznicul a trecut la urmărirea acestuia, imobilizandu l la aproximativ 25-30 metrii de intrare în instituție. Pe timpul urmăririi persoana in cauza a lovit cu pumnul parbrizul unui autoturism parcat în zona.
După imobilizare la controlul corporal și al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: – un cuțit de bucătărie cu lama de 10 cm, un toporas cu coada metalica, o teslă cu coada metalica, un patent, o foarfeca, un PET de 2 l tăiat in care se aflau cuie, o sticla de 0,5 l cu alcool , cu miros specific de țuică , consumat din el.
Persoana in cauza cât și bunurile găsite asupra sa ai fost predate organelor de urmărire penală și probarea faptei comise”
Conform unor surse apropiate anchetei, în 2016, agresorul, elev pe atunci în clasa a 12 a, a amenințat un coleg de clasă cu un cuțit.
La acea dată, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de amenințare și port sau folosirea fără drept a unor obiecte periculoase..
Acesta a fost amendat cu 500 de lei, iar dosarul a fost înaintat Parchetului.