Rezultatul uneia dintre probele recoltate de la pasagerii repatriați seara trecută din Maroc este pozitiv la infecția cu virusul SARS-COV-2, iar primele indicii sugerează că ar putea fi vorba despre tulpina Delta.
Persoana depistată pozitiv este izolată la domiciliu, iar direcția de sănătate publică va demara ancheta epidemiologică.
Proba pozitivă a fost trimisă pentru secvențiere în vederea stabilirii tulpinii virusului.
Autoritățile menționează că, au fost prelucrate 115 probe de la toți pasagerii cursei, 114 dintre acestea fiind negative.