Liderul pieței combustibililor din România a profitat de scumpirea carburanților pentru a se îmbogăți. Odată cu scumpirea benzinei și a motorinei, profitul companiei pe fiecare baril de petrol a fost mai mult decât dublu anul acesta față de anul 2021 – de la 8.75 dolari pe baril la 18,31 dolari pe baril, relatează Realitatea PLUS.
De la începutul anului, țițeiul s-a scumpit cu 40%, iar în România prețul benzinei a crescut cu 25% iar cel al motorinei cu 35%.
Dacă pe 1 ianuarie, prețul unui litru de benzină, respectiv motorină, era de aproximativ 6,1 lei/l, la finalul lunii martie acestea ajunseseră la peste 7,6 lei, la benzină, respectiv peste 8,2 lei la motorină.
ÎNCASĂRI PENTRU UN BARIL DE PETROL:
2021 - 8,75 dolari
2022 - 18,31 dolari
SCUMPIRI ALE COMBUSTIBILULUI DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI:
țiței - majorare cu 40%
benzină - majorare cu 25%
motorină - majorare cu 35%
Sursa: Realitatea PLUS
Biletele de avion, mai scumpe din cauza crizei carburanților
Tocmai din cauza carburanților tot mai scumpi și a facturilor tot mai mari la energie, biletele de avion se scumpesc.
Este anunțul asociațiilor internaționale de transport aerian. Asta înseamnă și vacanțe mai scumpe pentru români.
În trecut, regula generală era că durează șase luni ca majorarea prețurilor petrolului să fie luate în calcului tarifelor aeriene. Dar această includere s-ar putea întâmpla mai repede anul acesta din cauza pieței tot mai instabile, precum și a nivelurilor mai scăzute decât de obicei ale rezervărilor în avans.