Peter Szijjarto se află în capitala SUA pentru a se întâlni cu ministrul american al energiei Rick Perry şi cu reprezentanţi ai principalei companii de energie şi are prevăzut un discurs la conferinţa World Gas.
Potrivit oficialului ungar, securitatea energetică a Europei Centrale şi nevoia acestei regiuni de a se pune capăt unei dependenţe de un singur furnizor reprezintă probleme recurente în rândul principalilor actori politici globali, dar lipsesc investiţiile în infrastructură finanţate de UE sau Statele Unite care ar face posibil acest lucru, a spus şeful diplomaţiei ungare.
Scandalul gazelor. Denise Rifai: Anunțul făcut de maghiari ieri la București este unul foarte grav
''Până când SUA sau Uniunea Europeană vor furniza finanţare pentru dezvoltarea infrastructurilor energetice majore central-europene, perspectivele ca ţările central-europene să importe gaz din SUA sau din altă parte a lumii vor rămâne un doar un vis. Iată de ce este important să se pună capăt folosirii dublului limbaj şi dublelor standarde'', a adăugat Szijjarto.
El a estimat că a sosit timpul pentru se exercita presiuni internaţionale sporite asupra ţărilor din regiune care îşi încalcă angajamentele, astfel încât să se asigure reversibilitatea fluxurilor de gaz prin interconectoarele lor, oficialul ungar dând ca exemple România şi Croaţia.
De asemenea, Peter Szijjarto a menţionat că este important să se menţină presiunea asupra României pentru a începe extragerea gazului din rezervele sale din Marea Neagră începând din 2022.
''În plus, trebuie să se exercite presiuni internaţionale pentru a se asigura construirea unor terminale LNG în Europa Centrală'', a adăugat ministrul de externe ungar.