Transportul cu primele doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech a ajuns în Ungaria sâmbătă dimineață.
Vaccinurile au fost transportate la principalul centru anti-Covid din Budapesta - Spitalul Central Del-Pest, sub escorta poliției, și ulterior la încă o unitate medicală din oraș, potrivit Agerpres.
Cu primele doze primite vor fi vaccinate 4.875 de persoane.
Cei care au primit primii vaccinul au fost angajații din sistemul medical.
Potrivit studiilor clinice, vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer/BioNTech este eficient 95% în prevenirea infecțiilor. Bilanțul epidemiei din Ungaria depășește 315.360 de cazuri Covid-19 și 8.950 de decese.