Deși programul Sprijin pentru România este lansat de ceva vreme, chiar și acum sunt destui români aflați în situații vulnerabile, care au probleme legat de aceste tichete sociale de 250 lei. Nu doar că nu primesc banii, ci beneficiarii nu pot comunica cu reprezentanții MIPE pentru a cere informații.
MIPE a adus o serie de clarificări cu privire la modul în care se poate lua legătura cu instituția, fie prin intermediul operatorilor call center, fie venind direct la sediul ministerului.
”Pentru furnizarea de informații telefonice, structura din cadrul MIPE care implementează programul Sprijin pentru România a asigurat planificarea pe ore a persoanelor care asigură gestionarea apelurilor prin call center.
De asemenea, este asigurată permanență și la registratura MIPE, pentru furnizarea de informații persoanelor care vin direct la sediul MIPE”, au transmis reprezentanții MIPE
De asemenea, beneficiarii pot trimite petiții la MIPE în format letric sau pe e-mail.
Iată care este numărul de telefon trecut pe pagina oficială de Facebook a Ministerul Muncii și Solidarității Sociale unde puteți suna pentru a obține informații legat de tichetele sociale de 250 lei: call center tichete sociale: 031.9268.
Cât despre programul funcționarilor MIPE, aceștia lucrează în de luni până vineri, în intervalul 10:00-14.00.
Tichete sociale de 250 lei și în acest an
Tichetele sociale de 250 lei pentru alimente și mese calde se acordă și în acest an, cu observația că au intervenit unele modificări în ceea ce privește condițiile de acordare. Astfel, din acest an, Guvernul a majorat la 2.000 de lei nivel maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale.
Iată cine sunt beneficiarii cardurilor sociale pentru alimente:
- 614.358 persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu
- 13.098 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;
- 3.130 familii monoparentale;
- 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune;
- 1.714.246 de pensionari
- 528 de persoane fără adăpost.
Condiții pentru acordarea de tichete sociale de 250 lei
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt următoarele categorii de persoane:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidenta caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost așa cum sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.