Noul centru mobil care este amenajat de autoritatea locală va avea două puncte de imunizare în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech.
Centrul va fi deschis zilnic, în intervalul orar 8.00 - 20.00, timp în care copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani vor putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.
Aceştia îi vor însoţi pe copii şi vor completa formularele pe care le vor primi de la registratorii centrului.
Ulterior, copiilor li se va administra prima doză a vaccinului, în aceeaşi cantitate de 0,3 ml utilizată şi pentru imunizarea adulţilor, după care vor rămâne sub supraveghere, într-o zonă de postvaccinare, pentru un interval de 15 minute.
Vineri, Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat utilizarea vaccinului Pfizer-BionTech pentru imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. În prezent, vaccinul produs de Pfizer-BionTech este administrat celor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, în afara adulților.
Autoritățile din România au anunțat deja că imunizarea copiilor între 12 și 15 ani va începe în câteva zile de la autorizarea vaccinului de către EMA. Detalii despre când va avea loc vaccinarea adolescenților au fost făcute deja de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, și de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
UNDĂ VERDE de la EMA pentru vaccinarea copiilor de peste 12 ani împotriva COVID-19 - Când se dă startul în România
Valeriu Gheorghiță a anunțat vineri unde vor putea primi aceștia cele două doze de ser. Începând de săptămâna viitoare, părinții îi vor putea programa, prin contul lor, și pe platformă, a mai spus medicul.
Schema de vaccinare este la fel ca la populația adultă, constând în două doze administrate la un interval de 21 de zile. Procesul de vaccinare se poate realiza în centrele existente, în cabinetele de medicină de familie, acolo unde este solicitat acest tip de vaccin, precum și în cadrul unor evenimente, precum maraton de vaccinare sau centre de tip drive-thru, a anunțat Valeriu Gheorghiță.