Ionuţ Vulpescu a explicat de ce a decis să nu mai candideze pentru nicio funcție în Partidul Social Democrat.
"Am încercat, cu sinceritate și onestitate, să înțeleg rostul acestui Congres Extraordinar al PSD, apărut din senin, organizat în grabă și într-un mod extrem de netransparent. Sunt, încă, vicepreședinte al partidului. Iar dacă eu n-am înțeles rostul Congresului, mă îndoiesc că membrii și simpatizanții noștri au reușit să înțeleagă ceva.
Nu pot fi de acord cu anatemizarea celor care, dacă nu sunt de acord cu liderul, sau cu unele decizii ale majorității din organismele de conducere, sunt demascați ca "dușmani ai partidului", care-i fac rău. PSD trebuie să accepte faptul că, fiind un partid mare, vor exista platforme, diferențe de abordare. Așa este în toate marile partide europene. Fiecare platformă are drept de existență, și, ca de obicei, majoritatea decide. Dar niciodată cei care gândesc altfel nu sunt obligați să plece sau sunt excluși din conducerea partidului, doar pentru că au gândit altfel.
Un partid TREBUIE să recunoască diferențele, să funcționeze democratic, să privilegieze dialogul și consensul în luarea deciziilor
Aderăm la un partid în mod voluntar, asumându-ne responsabilitatea față de actele și deciziile noastre. Un partid TREBUIE să recunoască diferențele, să funcționeze democratic, să privilegieze dialogul și consensul în luarea deciziilor.
Ceea ce se întâmplă acum în PSD este consecința dispariției criteriilor de evaluare, lipsei de responsabilitate și creșterii convingerii că, dacă ai puterea, poți face orice, fără să răspunzi pentru ceea ce faci. Totul se reduce la gradul de fidelitate față de lider, indiferent cum s-ar măsura ea, fidelitatea, și oricât de pernicioasă ar fi această atitudine.
Partidul Social Democrat?
Mă văd obligat să mă gândesc, judecând evoluția de după alegerile din decembrie 2016, dacă după Congresul Extraordinar de azi vom mai putea vorbi cu adevărat despre Partidul Social Democrat. Și așa spunem doar PSD. Vom mai fi un partid? Vom mai avea ceva social în preocupările noastre? Vom mai fi o organizație democrată? De ce vrem să facem uitată identitatea noastră de stânga? Numai în propaganda grobiană stânga este egal marxism-bolșevism-comunism. Există o diversitate de curente de stânga, iar social-democrația este unul dintre ele, care nu e, acum, nici marxist, și cu atât mai puțin comunist. Este social, în ultimă instanță. Există și o stângă catolică, și o stângă progresistă. Pentru sănătatea democrației românești stânga trebuie să existe! Dar pentru a exista, trebuie să fie votată în continuare.
Asta mă face să mă gândesc la avertismentul lui Jose Saramago: "Dacă mai este încă în stare sa învețe dintr-o lecție, cea pe care tocmai a primit-o văzând cum dreapta i-o ia înainte în toată Europa, atunci va trebui să se întrebe despre cauzele profunde ale distanțării indiferente de sursele sale naturale de influență, cei săraci, cei nevoiași, dar și cei visători, față de ceea ce a mai rămas din propunerile ei. Nu se poate vota cu stânga, dacă stânga nu mai există". Iar dacă astea nu sunt de ajuns, să luăm aminte la starea stângii franceze, și a celei italiene, care, refuzându-și identitatea, și-au pierdut relevanța, respinse fiind de alegători!
Marea mândrie a partidului de stânga românesc, PSD, este aceea că am devenit cel mai pro-business partid european! Doar că familia asta politică nu există în Europa. Ne-am propus să fim deschizători de drum în materie. Altă explicație nu am. Dar nici nu pot fi de acord cu asta!
Partidul Social Democrat este partidul care a construit relațiile României cu comunitatea euro-atlantică, a negociat aderarea țării la UE și la NATO. Facem parte din familia stângii europene. Evoluțiile din ultima vreme ale PSD stârnesc nedumerire și complică relația noastră cu Bruxellesul, care nici fără tribulațiile partidului nostru nu este deloc lina.
Decizia de a renunța la candidatură
Rândurile de mai sus sunt explicația deciziei de a renunța să candidez la orice funcție în partid. Felul în care a acționat conducerea partidului - cea informală, care emite ordine, ce se execută fără discuții, nu conducerea formală, care este decorativă - a dus la golirea de conținut a oricărei funcții de autoritate sau executivă, începând cu miniștrii și secretarii de stat și terminând cu vicepreședinții PSD. Butaforie! De fapt, există o singură funcție în partid, restul este figurație! Nu vreau să fiu alibi pentru decizii asupra cărora nu pot avea nicio influență, în care părerea mea, expertiza mea, nu contează. Nu sunt ipocrit, și nici nu-mi place oportunismul!
Mitul partidului cu resursă de cadre, spulberat
O spun apăsat, și îmi asum ce spun: mulți dintre cei pe care PSD i-a numit în fruntea unor ministere, ca miniștri și secretari de stat, șefi de agenții, după decembrie 2016, nu aveau ce căuta acolo! După ce criterii au fost validați? Sau au fost numiți doar pentru că aveau susținerea unora sau altora din organizația centrală sau din organizațiile din teritoriu? Competența, profesionalismul, adecvarea la funcție, nu au mai contat? Își asumă cineva eșecul acestor numiri? Pe cine reprezintă ei: partidul, sau niște persoane fizice?
Putem face oricând niște evaluări caricaturale, care să motiveze eșecurile celor care au decis numirile, ferindu-i de răspundere. Am ridicat, nu o dată, această problemă, a evaluărilor, care, miraculos, i-au ocolit pe secretarii de stat. Practica europeană este aceea ca, atunci când pleacă ministrul, să plece și secretarii de stat. Dacă noul ministru dorește să reconfirme un secretar de stat sau altul, este liber s-o facă. Secretarul de stat este tot funcție politică, se supune aprobării, validării, în organismele de conducere ale partidului, ca și miniștrii. Ca și în guvern, răspunderea este politică, și colectivă!
Blestemul succesului
Mă tem că suntem pe cale să demonstrăm că sunt și victorii care te compromit, pentru că nu știi să gestionezi victoria. Îmi pare rău să constat că PSD nu a știut să gestioneze victoria în alegeri, că au fost oameni care cred că o țară se poate conduce prin crize, la fel și partidul. Nu, crizele auto-provocate nu duc decât la eșec. Iar alegerile din Congresul de azi sunt niște alegeri anticipate în partid, care par să prefigureze un viitor pe care nu știu dacă ni-l dorim. Unii cred că scopul scuză întotdeauna mijloacele. Eu cred că nu de puține ori mijloacele compromit scopul. Asta se întâmplă acum în PSD.
PSD s-a configurat doar ca un partid al puterii, o putere exercitată discreționar, fără să aibă nici acordul membrilor și simpatizanților lui, nici pe cel al votanților lui. Militanții, votanții, membrii de partid, nu mai contează? Ce dialog avem cu ei? Ce dialog mai avem cu sindicatele, cu organizațiile profesionale, cu societatea, în general? Mereu și mereu suntem obligați să constatăm că nu avem o relație normală cu tinerii, cu elitele intelectuale și culturale, cu oamenii de cultură. Da, sunt incomozi, da, trebuie să aibă în partid un partener de dialog. Avem o generație tânără mai de stânga decât credem, dar noi mai suntem la stânga, ca să vină spre noi? Problemele tinerilor nu se rezumă la biletul gratuit de călătorie cu trenul sau la scutirea de impozit a celor din industria IT.
