„CFR Călători informează că astăzi, 8 iulie 2021, in zona Câmpia Turzii – Valea Florilor s-a produs un deranjament în circulația trenului R 3081. Călătorii din tren au fost preluați de trenurile în circulație către destinația finală. Nu a fost afectată siguranța călătorilor. Cauzele care au condus la producerea acestui deranjament sunt în curs de cercetare de o comisie care s-a deplasat la fața locului.
Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că măsurile care se iau au ca principal scop siguranța călătoriei. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR”. Potrivit oficialilor CFR Călători nu au fost înregistrate persoane rănite”, a transmis CFR Călători.
Potrivit clubferoviar.ro, ar fi vorba de trenul Regio 3081 care a plecat la ora 3.39 de la Războieni și urma să ajungă la ora 3.59 la Câmpia Turzii (trenul fiind Teiuș – Cluj Napoca).