Potrivit primelor ipoteze, de vină pentru producerea accidentului pare să fi fost neadaptarea vitezei pe timp de ploaie. Bărbatul a plecat imediat de la locul incidentului şi nu a fost de găsit.
Colegii săi şi poliţistii l-au căutat ore întregi. Accidentul a fost încadrat ca tamponare, aşa că, potrivit legii, taximetristul are la dispoziţie 24 de ore să-l declare.
Evenimentul petrecut în jurul orei 21 a atras atenţia trecătorilor care s-au oprit să facă fotografii.