Potrivit unui comunicat transmis de către Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Alba, tânărul a fost observat în incinta grădinii unei instituții publice din zona Cetății Alba Carolina. Crezând inițial că acesta a intrat cu intenția de a sustrage bunuri materiale, conducerea unității a solicitat intervenția forțelor de ordine, iar un echipaj de jandarmerie a acționat de urgență și l-a prins pe intrus, scrie Agerpres.
Tânărul le-a relatat jandarmilor că motivul pentru care a pătruns ilegal în perimetrul semnalizat corespunzător nu a fost acela de a fura, ci de a aduna melci.
"Conform propriilor spuse, dorea de mult să-i gătească prietenei o delicatesă culinară, iar când a trecut pe lângă gardul respectivei instituții și a văzut melcii i-a venit ideea să prepare o rețetă bazată pe aceștia. Drept urmare, a sărit gardul cu intenția de a-i culege, dar a fost oprit de jandarmi înainte de a-și pune în aplicare planul", menționează sursa citată.
Jandarmii i-au explicat tânărului că fapta sa constituie contravenție și, în conformitate cu prevederile legale, pentru "pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile ( ... ) instituțiilor publice" a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.