Incidentul s-a produs în imediata apropiere a podului rutier peste Olt de la Slatina, unde poliţiştii rutieri efectuau verificări în trafic, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Șoferul transporta ilegal două femei, atunci când agenții de la IPJ Olt l-au tras pe dreapta. De frică, individul nu a stat pe gânduri, a coborât din autoturism și a sărit în apele Oltului, fără să mai țină cont de pasagere.
La fața locului au intervenit pompierii și o ambulanță. Bărbatul a fost scos din apă cu o barcă pneumatică și din fericire, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. A primit într-un final amenda usturătoare pentru transport de persoane fără autorizație și riscă să rămână pieton.
„Astăzi, 10 octombrie a.c., în jurul orei 9,20, poliţiştii Serviciului Rutier Olt în timp ce desfăşurau activităţi de verificare a legalităţii transportului de persoane, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Găneasa, judeţul Olt, despre care existau informaţii că ar efectua transport public de persoane, fără a fi autorizat în acest sens. În momentul solicitării documentelor, conducătorul autoturismului a aruncat documentele pe carosabil şi a ieşit din autoturism, sărind în râul Olt", a precizat sursa citată.