Un şofer băut a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat cu maşina, în Pasajul Piaţa Muncii din București, după ce a lovit pereţii pasajului, relatează Agerpres.
„Conducătorului auto i se acordă îngrijiri medicale la faţa locului, având leziuni uşoare. Şoferul a fost testat de poliţişti, iar aparatul a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat", informează Brigada Rutieră a Capitalei.
Atât conducătorul auto, de 53 de ani, cât şi pasagerul, de 43 de ani, prezintă răni uşoare, arată sursa citată.