„Domnul preşedinte al Senatului (Roy Barreras) a transmis că noi, senatorii, putem să ne aducem animalele de companie: unii au pisici, câini, alţii au alte lucruşoare, eu am căluţul meu care este animalul meu de companie”, a declarat presei senatorul de opoziţie, după ce a traversat călare una dintre curţile Capitoliului Naţional (Congresul Columbiei).
Paznicii clădirii nu au schițat niciun gest și nici nu i-au interzis senatorului să intre în instituție alături de cal. Asta deoarece, președintele Senatului nu a precizat ce fel de animale de companie sunt permise.
În același timp, senatorul susține că a vrut să evidențieze truda celor peste 15 milioane de țărani care se folosesc de cai pentru a lucra pământul.