În jurul orei 14:15, podul de pe drumul județean de la Luțcă, din comună Sagnă (lângă Român) s-a prabușit. Podul a fost recent dat în folosință (luna noiembrie) 2021, după lucrări care au costat milioane de euro și au durat peste un an de zile. Pe perioada lucrărilor, aproape săptămânal, Ionel Arsene făcea vizite și ședințe foto pe șantier, afirmând ca este una cele mai mari și mai importante investiții făcute de CJ Neamț în județ, scrie tvmneamt.ro.
La momentul prăbușirii, pe pod se aflau un camion și o dubiță. Conform ISU Neamț, șoferul camionului (răsturnat după cum se vede în imagini) este rănit. Intervenția autorităților la față locului, este în desfășurare.
"Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani, podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone.", spunea Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, cu această ocazie.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că şoferul autocamionului a fost rănit, fiind scos din autovehicul de martori.
"În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost scoasă de ceilalţi participanţi la trafic", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital.
Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a deplasat la faţa locului şi a precizat că se fac verificări dacă sunt şi alte autovehicule prinse sub dărâmături.
"Mă aflu la faţa locului. Verificăm dacă sunt şi alte autovehicule implicate, dar din primele cercetări se pare că nu", a subliniat prefectul Adrian Niţă.
În jurul orei 14:15,, 112 Neamț a fost sesizat cu privire la faptul că podul peste râul Siret, aflat pe DJ 207A, între localitățile Roman și Sagna, a cedat sub presiunea greutății. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că o autoutilitară și un autocamion, care se deplasau din direcția Roman către Sagna, s-au răsturnat. Ca urmare a producerii evenimentului, s-a constatat că unul dintre conducătorii auto este rănit ușor în zona urechii, fiind în afara oricărui pericol.
Conform informațiilor deținute până în acest moment, nu sunt înregistrate alte victime. Podul este în administrarea Consiliului Județean, a fost reabilitat în 2021, fiind redat circulației publice în luna noiembrie 2021, iar în urma acestui incident este impracticabil.