UPDATE: Parapantisul francez dat dispărut duminică seara şi pe care îl căutau zeci de forţe de salvare, a fost găsit conștient la o pensiune din localitatea Greșu, județul Vrancea.
S-au deplasat la fața locului 2 ambulanțe SMURD de la Tg. Secuiesc – județul Covasna și de la Vidra – județul Vrancea. Acesta acuză dureri în zona cervicală. După acordarea îngrijirilor medicale va fi transportat la UPU Focșani.
Căutări dramatice cu jandarmi, polițiști, salvamontiști și militari
Duminică seara, in jurul orei 21:30, dispeceratul comun ISU-SAJ a primit un apel prin 112, care anunța că nu se mai știe nimic despre un parapantist, cetățean francez, care zbura dinspre Brașov spre zona Comandău. Ultima dată a fost văzut duminică în jurul orei 15:30, între localitățile Păpăuți și Chiuruș, din judeţul Covasna.
În urma apelului s-au format echipe mixte de căutare-salvare, astfel că peste 40 de pompieri militari, polițiști, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna și cetățeni au plecat în căutarea parapantistului.
Acestea au continuat până la ora 05:00 în dimineața de luni, dar fără rezultat.
La ora 07:00, căutările au fost reluate de echipe de căutare-salvare formate din 70 pompieri militari din cadrul ISU Covasna și ISU Brașov, jandarmi, polițiști, salvamontiști, militari din cadrul UM 01048 și cetățeni.