Studiul va contribui la risipirea dubiilor referitoare la eficienţa terapiei cu receptori de antigen chimerici (Car-T) şi va consolida încrederea investitorilor în companiile care dezvoltă tratamente de acest tip, explică cotidianul Financial Times.
Terapia Car-T constă în extragerea unor celule sanguine şi prelucrarea acestora în laborator astfel încât să atace cancerul, după care celulele sunt reintroduse în corp.
Tratamentul inovator a produs rezultate impresionante în cursul testelor clinice, reuşind remisii ale cancerului la pacienţi care mai aveau de trăit doar câteva săptămâni sau luni. În contextul efectelor benefice observate la persoane care ar fi murit, autorităţile de reglementare au accelerat procedurile de aprobare a terapiilor Car-T. Dar graba fără precedent a condus la situaţii neobişnuite, în care unele medicamente au primit undă verde înainte de a se şti dacă efectele sunt durabile, notează FT.
Testarea produsului companiei Gilead Sciences, Yescarta, arată că după o perioadă medie de 15,4 luni, 59% dintre pacienţii cu limfom non-Hodgkin încă erau în viaţă, 42% erau în remisie, iar 40% nu mai prezentau urme de cancer.
"Cu actualele terapii, durata medie de viaţă pentru oamenii cu această boală este de doar şase luni, dar noile teste relevă că pacienţii sunt încă în viaţă la un an de la începerea tratamentului", afirmă coordonatorul studiului, doctor Sattva Neelapu, profesor la Universitatea din Texas.
Brad Loncar, fondatorul Fondului pentru Imunoterapie Loncar, acţionar la compania Gilead şi la alţi producători de terapii Car-T, a declarat: "Aceste tratamente au fost dezvoltate atât de rapid astfel că nu ştim dacă sunt durabile, de aceea aceste rezultate sunt foarte importante. Principala întrebare este ce înseamnă trecerea de la şase luni la un an. Iar obiectivul este să vindecăm oameni: acesta este lucrul captivant".
"Toată lumea aştepta aceste rezultate, suntem încântaţi că ne confirmă ceea ce speram", a declarat David Chang, director pentru Cercetare şi Dezvoltare la firma Kite, filiala Gilead Sciences pentru terapii celulare.
Rezultatele studiului au fost prezentate duminică, la reuniunea anuală a Societăţii Americane de Hematologie, desfăşurată în oraşul american Atlanta.
Un studiu separat privind o terapie rivală de tip Car-T, Kymriah, dezvoltată de compania Novartis, evidenţiază perspectivele acestui medicament. După şase luni, aproape o treime dintre pacienţi nu mai aveau cancer, iar alţi 7% erau în remisie.
Un test cu o terapie similară, dezvoltată de Celgene şi de Bluebird Bio, sugerează că terapia Car-T poate fi utilizată şi pentru tratarea unui alt tip de cancer, mielomul multiplu.
Însă, în pofida rezultatelor pozitive, rămân numeroase obstacole în calea utilizării la scară largă a terapiilor Car-T, inclusiv efecte secundare toxice care au cauzat numeroase decese în timpul testelor clinice.
În plus, procesul de producţie este foarte scump, astfel că producătorii aplică unele dintre cele mai mari preţuri observate vreodată în industria farmaceutică. Compania Gilead Sciences cere 373.000 de dolari pentru tratamentul Yescarta, iar Novartis 475.000 de dolari pentru medicamentul Kymriah, banii fiind returnaţi dacă tratamentul nu dă rezultate.
Sursa: Mediafax