La faţa locului, reprezentanţi ai Detaşamentului Bârlad din cadrul ISU Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B2.
"În momentul izbucnirii incendiului, în microbuzul aflat în mers se aflau opt persoane, şoferul şi cei şapte pasageri autoevacuându-se în siguranţă. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, şoferul mijlocului de transport, dar şi alţi participanţi la trafic au încercat să limiteze incendiul folosind mai multe stingătoare. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Pompierii militari au lichidat incendiul în câteva minute. Pasagerii şi conducătorul auto au fost evaluaţi, însă nu au avut nevoie de îngrijiri medicale", au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.
Conform ISU, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit.