Klaus Iohannis a răspuns mai multor întrebări, iar realitatea.net vă oferă mai jos transcrierea, prin intermediul Administrației Prezidențiale:
Jurnalist: Veți avea astăzi o întâlnire trilaterală cu Finlanda și Croația?
Klaus Iohannis: Da, începem cu o trilaterală și cred că putem să stabilim foarte repede cum abordăm împreună, în Trio, chestiunile care vin spre noi. Suntem chestiuni foarte complicate. Brexit va fi în continuare o discuție, MFF va fi o discuție, probabil un pic mai lungă, migrația, și așa mai departe. Și vrem să facem împreună o strategie în așa fel încât soluțiile să poată fi generate trecând de la o Președinție la alta fără sincope.
Jurnalist: Până acum au fost mesaje optimiste referitor la cât de pregătită este România pentru preluarea acestei Președinții. V-ați întâlnit și cu Finlanda. De asta vă întreb.
Klaus Iohannis: Da, am avut eu grijă să fie un mesaj optimist, și am spus chiar eu în plen că România este pregătită. I-am asigurat pe cei din Consiliu și cred că lucrurile o să meargă bine.
Jurnalist: De relația cu Guvernul, consensul politic, ați fost întrebat în vreun fel?
Klaus Iohannis: Nu, așa ceva nu se întreabă, nu se răspunde la acest nivel. Toată lumea așteptă să facem lucrurile așa cum trebuie, și așa o să le facem.
Jurnalist: O să aveți astăzi discuții și cu Theresa May?
Klaus Iohannis: Da, am de gând să mă întâlnesc cu doamna May, scurt, o bilaterală scurtă, ca să o încurajez un pic.
Jurnalist: Domnule Președinte, veți participa și la un Summit a Zonei Euro în format extins?
Klaus Iohannis: Un Euro Summit în format extins, da, care va fi în timpul prânzului. Câteva chestiuni destul de complexe vor fi discutate și acolo, în afară de temele care țin strict de Zona Euro. Este o temă care probabil va fi dezbătută mai pe larg, și anume acel buget destinat Zonei Euro, dar care să facă parte din bugetul mare al Uniunii. Și aici cred că o să fie dezbatere un pic mai amplă.
Jurnalist: Credeți că România este pregătită să intre în Zona Euro în 2024, cum spunea săptămâna trecută Premierul Viorica Dăncilă tot aici, la Bruxelles?
Klaus Iohannis: Acum, pe de-o parte, 2024 este suficient de departe ca să putem fi pregătiți până atunci, dar, dacă ne uităm la situația de acum și cu lipsa de reforme structurale de acasă, ar fi hazardat să spun acum că suntem pregătiți.
Că vom fi pregătiți, cu certitudine. Până la urmă, cu toții ne dorim să devenim membri în Zona Euro și, la momentul potrivit, vom fi pregătiți.
Jurnalist: A fost o declarație prea optimistă?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Astfel de declarații s-au tot făcut în România. Vă amintiți, și acum câțiva ani, a fost o declarație că în 2019 vom fi, pe urmă în 2021. În general, este bine să se facă astfel de declarații de intenție, că vrem, dar a stabili acum termene fixe mi se pare încă devreme, ca să mă exprim așa.
Jurnalist: Referitor la Theresa May, domnule Președinte, dacă ne puteți spune, am văzut că ați avut o discuție și cu Angela Merkel pe această temă – scenariul în care acordul să fie negociat de ambele părți, am văzut că sunteți pentru acest scenariu. Care este mesajul pe care îl veți transmite?
Klaus Iohannis: Stați un pic, să luăm lucrurile pe rând. Noi ne dorim un acord. Deci, noi, Uniunea, ne dorim un acord, ne dorim acest acord. Dar nu poate fi renegociat. Deci, aici lucrurile sunt foarte clare. Însă, dorim să dăm toate asigurările care se pot da, deci, asigurări politice, că dorim să mergem mai departe, dorim o relație viitoare foarte bună. Despre asta este vorba.
Temerea în Marea Britanie este că vom împinge negocierea unui acord ad calendas, cum se spune. Or, nimeni nu are astfel de intenții și nimeni nu-și dorește să se declanșeze backstop-ul. Este o chestiune teoretică, mai degrabă juridică, care, din motive de siguranță juridică, a fost inclus acolo, dar noi nu ne dorim așa ceva. Și asta vrem să explicăm încă o dată părții britanice. Noi vrem o relație bună, vrem o relație viitoare, care funcționează foarte bine. Și aceste asigurări putem să le dăm fiecare în parte.
Jurnalist: Dacă îmi permiteți o întrebare despre moțiunea de cenzură, care urmează să fie votată în Parlament săptămâna viitoare. Cum vedeți demersurile Opoziției? Așa cum au anunțat cei de la UDMR, spun că mai au nevoie, le lipsesc 50 de voturi. În același timp, sunt câteva săptămâni, câteva zile până preluăm Președinția Consiliului Uniunii Europene. Este un moment oportun?
Klaus Iohannis: Moțiunea de cenzură este principalul instrument la Opoziției în Parlament. Ar fi chiar ciudat să renunțe la acest instrument. Au dreptul o dată pe sesiune să facă moțiune de cenzură și o vor face. Este un test important și pentru Opoziție, și pentru Putere. Mai mult cred că de aici nu o să vă spun despre moțiune.
Jurnalist: Dar un mesaj pentru Premierul României în acest moment?
Klaus Iohannis: În acest moment, dau mesaje pentru Consiliul European de aici. Mulțumesc!