În cadrul acestui nou experiment, cercetătorii au administrat o doză de suramină unui număr de 25 de șoareci, în timp ce alte 25 de rozătoare au primit o injecție cu o soluție salină, neutră. Toți șoarecii folosiți în experiment sufereau de un pseudoautism indus sub forma unei infecții virale a mamelor în perioada de gestație.
Conform rezultatelor experimentului, o singură doză de suramină a fost suficientă pentru a corecta disfuncțiile de comportament asociate autismului. Astfel, șoarecii care au primit acest medicament și-au petrecut mai mult timp interacționând cu alți șoareci sau cu unele obiecte decât au făcut vreodată, comportament social care nu s-a regăsit și la șoarecii care au fost injectați cu soluția salină. Mai mult decât atât, odată administrat acest medicament, efectele sale benefice au durat timp de 5 săptămâni.
Oamenii de știință sunt de părere că suramina acționează prin atașarea și inhibarea a 19 receptori diferiți — denumiți receptori "purinergici" — care sunt prezenți în fiecare tip de celulă din organism. Prin atașarea de acești receptori, suramina oprește mecanismul de răspuns al celulei în caz de pericol.
"Răspunsul celulei în caz de pericol este un set de de aproximativ 30 de schimbări metabolice care contribuie la protejarea celulei de o amenințare", explică Robert Naviaux, genetician la Universitatea California din San Diego, coordonator al acestui experiment. Aceste modificări metabolice pot fi benefice pentru organism, pentru că permit realocarea resurselor energetice în perioade de stres intens — așa cum este atunci când organismul este infectat de un virus. Însă atunci când aceste modificări se produc în perioada intrauterină sau în primele zile de viață extrauterină, "se poate modifica traiectoria neurodezvoltării normale a copilului", conform lui Naviaux.
Astfel, dacă modificarea din regimul de alocare a resurselor energetice celulare este suficient de severă, ea poate afecta și funcțiile normale ale celulelor, funcții necesare pentru o neurodezvoltare normală. Prin capacitatea sa de atașare de receptori la nivel celular, suramina, în cazul șoarecilor cel puțin, îi permite celulei să revină la metabolismul ei normal.
Din nefericire suramina nu poate fi administrată mai mult de câteva luni pentru că, pe termen lung, devine toxică. Acest medicament ar putea fi folosit însă în terapii intermitente care să permită deblocarea metabolismului celular și revenirea pacienților suferind de autism la un comportament social mai apropiat de cel considerat normal. În plus, experții din domeniul farmaceutic pot porni de la analiza efectelor produse de acest medicament pentru a sintetiza noi substanțe mai bune, care să ofere aceleași rezultate terapeutice fără riscurile asociate consumului pe termen lung de suramină.
Alți cercetători sunt însă mai puțin entuziaști. Ei invocă faptul că acest experiment a fost realizat pe șoareci care prezintă simptome similare autismului, induse prin intermediul unei infecții în perioada intrauterină, și nu pe subiecți care suferă de autism propriu-zis.
Robert Naviaux a răspuns acestor critici explicând că infecțiile virale puternice, asociate cu episoade de febră, suferite de mame în timpul perioadei de sarcină, sunt asociate unui risc crescut de a naște copii cu autism sau cu alte tulburări de neurodezvoltare. În plus, susține el, modelul de pseudo-autism folosit pentru cobai produce simptome mai severe de autism decât multe dintre modelele naturale întâlnite la animale.
În plus, mai adaugă el, niciun model animal folosit în experimente de laborator nu corespunde perfect complexității unor afecțiuni precum autismul sau schizofrenia la oameni, "însă acest model folosit în cadrul acestui experiment este unul dintre cele mai bune".
