„La data de 8 ianuarie a.c., în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că un medic din Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța ar fi fost agresat fizic de un bărbat. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, potrivit unui comunicat de presă.
Polițiștii menționează că, deoarece se afla într-o stare de agitație, bărbatul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.
Bărbatul a provocat un accident rutier la Techirghiol, după ce a intrat cu maşina într-un gard.
El se afla sub influenţa substanţelor interzise.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana urmând a fi condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a transmis Poliția.