Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant, Sfant, Sfant, este Domnul Savaot".
Marile prorocii ale lui Isaia se refera la intruparea Domnului, la Nasterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezatorul si la multe evenimente din viata Mantuitorului Hristos. Acest Proroc a primit si darul facerii de minuni.
Astfel, cand Ierusalimul era asediat de dusmani si era o seceta cumplita, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu si a curs apa de sub Muntele Sion, scrie Crestinortodox.ro.
Aceasta apa s-a numit Siloam, care inseamna «trimis». Mai tarziu, Domnul avea sa indrepte pasii celui orb din nastere catre aceasta apa, in care sa se scalde si astfel sa-si recapete vederea.
In timpul domniei Regelui Manase, Sfantul Proroc Isaia s-a ridicat impotriva obiceiurilor pagane. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate si taiat in doua cu fierastraul.
Isaia a trait si a prorocit cu sapte sute de ani inaintea venirii Mantuitorului Hristos. A fost numit "Evanghelistul Vechiului Testament” datorita faptului ca a prorocit nasterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile si moartea, si in sfarsit preaslavirea Lui.