Incident la Maternitatea Ploiești! Unul dintre lifturile spitalului a căzut de la etajul 5, scrie Realitateadeprahova.net.
Potrivit surselor noastre, în lift se aflau mai multe paciente care acuză dureri la membrele inferioare.
Pe hol, în zona liftului, se aflau mai multe gravide. Femeile s-au ales, din fericire, doar cu sperietură zdravănă.
UPDATE: Conform președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, incidentul a avut loc la ora 5.00 dimineața și a fost raportat la ora 09.00.
”Într-adevăr azi dimineață, la ora 05.00, a avut loc acest eveniment nefericit. Maternitatea are contract cu o societatea care se ocupă de mentenanță. În lift se afla un liftier alături de paciente. Din fericire nimeni nu a fost rănit”, a declarat liderul Consiliului Județean Prahova, instituție care are în subordine Maternitatea din Ploiești.