Într-un dosar separat, tot instanța supremă a decis definitiv că Brândușa Novac s-a aflat în stare de incompatibilitate.
În mai 2011, ANI a constatat că Brândușa Novac, deputat și director al "Circ & Variete Globus" București, a încălcat legislația privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, deoarece, în perioada 5 decembrie 2006 — 12 mai 2009, în calitate de persoană fizică, precum și în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, ar fi încheiat 11 contracte de colaborare, precum și contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus București (în prezent "Circ&Variete Globus" București).
ANI susținea atunci că Brândușa Novac s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece ar fi semnat, în calitate de persoană fizică, cu ''Circ & Variete Globus'' București, două contracte de realizare a scenariilor și regiei pentru două spectacole, precum și un contract de colaborare încheiat între ''Circ & Variete Globus'' București și SC Sidus Artis SRL, societate în cadrul căreia a deținut, până la 23 iunie 2010, calitatea de asociat. Valoarea totală a celor trei contracte semnate este de 443.440 lei.