Bărbatul spune că seceta l-a determinat să improvizeze barajul din balastru cu care a făcut ca apa să nu mai ajungă în aval. Cu ajutorul unei motopompe şi a unui furtun, fermierul şi-a irigat, timp de o săptămână, cele 80 de hectare de porumb, cartofi şi grâu pe care le administrează în zonă. Oamenii care au terenurile la vale de cele lucrate de arendaş s-au trezit că la ei nu mai ajunge nici măcar un strop de apă şi au făcut plângere, scrie bzb.ro.
Ce a avut de spus fermierul
Fermierul a declarat că ştia că este ilegal ce a făcut, dar susţine că voia să-şi salveze recolta. „Păi ce să fac, doamnă, să se usuce cultura? Ştiu (că este ilegal să opreşti un curs de apă, n.r.), doamnă, dar oricum vine foarte puţin!”, a declarat Ştefan Munteanu, fermierul în cauză.
SGA Braşov: Şi-a făcut baraj privat
„S-a constatat la faţa locului că o societate de pe raza comunei Vulcan a realizat, în albia pârâului Bârsa, lucrări de barare a cursului de apă din materiale locale şi anume un baraj din balast, cu un încărcător frontal, iar, din acumularea rezultată, cu o motopompă, se realizau lucrări de irigaţii pe un teren pe care dumnealui îl are în administrare de la proprietarii de pe raza comunei”, a declarat Mihai Uţă, director SGA Braşov.
Pentru că legea interzice blocarea cursurilor de apă, firma va suporta consecinţele. „Pentru lucrările realizate fără acte de reglementare, societatea va fi sancţionată contravenţional, iar în urma controlului la teren, lucrările au fost dezafectate şi se asigură secţiunea de curgere liberă apei în albia minoră a pârâului”, a mai precizat Mihai Uţă.
Reacţie şi de la ministrul Mediului
Cazul de la Braşov a ajuns şi la Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. „Blocarea completă este clar împotriva legii. Înţeleg disperarea fermierilor, dar tot timpul trebuie să se asigure debitul minim pentru a ţine în viaţă habitatele în aval”, a declarat acesta.