Incidentul a avut loc miercuri, în timpul unei ore de practică, la Colegiul Elie Radu din Ploiești.
„În jurul orei 12:45, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, au fost sesizați despre faptul că un elev al unei unități de învățământ din municipiu, ar fi fost agresat fizic de către un profesor. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat minorul în cauză, în vârsta de 16 ani, elev în clasa a X-a, din verificări, reieșind faptul că într-o oră de curs, acesta ar fi făcut o glumă cu un alt coleg, moment în care, ar fi fost lovit în zona spatelui și a capului de către profesorul de la clasă, de 68 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova, citați de presa locală.
La scurt timp după ce ar fi fost agresat fizic, elevul a început să se simtă rău și a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. Pe corp nu prezenta urme vizibile de violență, spun polițiștii.
În urma incidentului, polițiștii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă și continuă cercetările pentru a stabili cum s-a întâmplat totul.