Manuel Noriega, care a fost închis mulţi ani pentru corupţie şi asasinarea opozanţilor politici, a fost operat de urgenţă pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale, însă a decedat în urma hemoragiei puternice.
Noriega este un fost politician şi militar panamez care a instaurat o Juntă militară în Panama din 1983 până în 1989, când a fost înlăturat de la putere de trupele Statelor Unite în timpul invaziei în Panama.
Din 1950 până cu puţin timp înainte de invazia SUA, Noriega a lucrat îndeaproape cu Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din SUA, fiind una dintre cele mai apreciate surse de informaţii ale CIA, precum şi unul dintre principalele canale de export ilicit de arme, de echipament militar şi de fonduri destinate sprijinirii de către SUA a forţelor contra-insurgenţă în America Centrală şi de Sud. Noriega a fost, de asemenea, un important traficant de cocaină, lucru de care serviciile secrete americane erau conştiente de ani de zile, dar i-au permis pentru că le era util în acţiunile lor militare secrete din America Latină.
În 1988, Noriega a fost pus sub acuzare de către Statele Unite pentru trafic de droguri în Miami, Florida. În timpul invaziei SUA din Panama, din 1989 a fost înlăturat de la putere, capturat, reţinut ca prizonier de război şi dus în Statele Unite.
Noriega a avut opt capete de acuzare de trafic de droguri, şantaj şi spălare de bani, în aprilie 1992. Pe 16 septembrie 1992, el a fost condamnat la 40 de ani de închisoare (care mai târziu a fost redusă la 30 de ani).