"Mă retrag din presă. De o lună și jumătate sunt șomer. N-am primit decât oferte inacceptabile, adică sub limita subzistenței, dacă nu chiar în bătaie de joc, cum ar fi 50-100 de lei pentru un reportaj. Situația de față, având drept moț cele 8 luni în care nu am fost plătit de ziarele la care am scris (țeapă!), se prezintă ca un mare, mare căcat (big, big shit - pentru noii furculiționiști).
Mă retrag, după 26 de ani de presă, cu sentimentul că am fost zvârlit ca o cârpă. Cel puțin până la anul nu voi mai scrie la vreun ziar, site etc. - exceptând blogul meu, desigur, unde voi mai readuce la suprafață, din mâlul mânos al anilor buni, reportaje ce ar mai putea fi citite și azi.
Mâ întorc în Botoșani, într-un sat; mi-am găsit ceva acolo, temporar, fără nicio legătură cu presa. Ce va fi după aceea nu știu. Mă sprijin pe filozofia fotabaliștilor: viața merge înainte, balonul e rotund...
Vă mulțumesc tuturor pentru atenție, unora chiar pentru mai mult de-atât, și vă doresc presă bună!", a scris jurnalistul.
Ilișoi a debutat ca ziarist în anul 1990 și a scris, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (din octombrie 2009 până în 10 oct. 2014), potrivit paginademedia.ro.