Mohamad Al-Arefe, teolog islamist în cadrul Universităţii musulmane King Saud din Riad, a lansat această propunere prin intermediul contului său Twitter, pe care are aproape 18 milioane de urmăritori.
"Am văzut clipuri video ale sportivilor, jucători de fotbal, alergători sau cei care trag la ţintă, iar atunci când câştigă fac simbolul crucii pe piept, iar întrebarea mea este dacă regulile FIFA nu interzic acest lucru", a scris Al-Arefe.
Criticii i-au răspuns imediat clericului, căruia i-au reamintit că acelaşi lucru este făcut deseori şi de către fotbaliştii musulmani. "Mohamed Salah şi alţii îngenunchează şi se roagă atunci când marcheză şi nimeni nu îi pedepseşte", a scris Sultan Alhusni, adăugând: "Lăsaţi sportul celor care se ocupă de el".
Polemica legată de această temă s-a amplificat după ce clubul Real Madrid, sponsorizat de compania aeriană Emirates din Dubai, a acceptat să îndepărteze simbolul crucii de pe logo-ul său, în cazul tricourilor comercializate în Orientul Mijlociu.