Potrivit șoferului, camionul a avut o pană la una dintre roți, însă pentru că nu putea opri în rampă și-a continuat deplasarea. Anvelopa defectă a luat foc, iar flăcările s-au extins la celelalte roți ale remorcii.
Șoferul, ajutat de alte persoane, a reușit să decupleze bena de capul de tractor, astfel încât acesta nu a fost cuprins de flăcări.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, dar și unul al Ambulanței. Polițiștii au declanșat anchetă în acest caz.