Conform Poliției Județene Olt, bătrânul a uitat borseta cu bani și cu documente pe bancheta din spate a unui taxi, taximetristul găsind banii și anunțând Poliția.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat proprietarul borsetei, respectiv un bărbat în vârstă de 97 de ani, din comuna Șopârlița, căruia i-au restituit bunul ce conținea 12.700 de euro, 7.500 de lei și documente personale.
Proprietarul a apreciat gestul bărbatului, în vârstă de 31 ani, din municipiul Slatina, care a găsit bunul și l-a predat autorităților, transmițându-i acestuia mulțumiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, comisarul șef Claudia Radu, potrivit Olt Alert.