Incidentul în care a fost implicat Vasile Pîrţac a avut loc pe 16 februarie 2015, atunci când a mers la o farmacie în Iaşi, de unde şi-a cumpărat un creion nazal. La ieşire, pensionarul a precizat că a alunecat pe gresia care nu era curăţată şi că, dacă nu şi-ar fi atenuat căderea din instinct, punând mâna, ar fi putut muri.
El a acuzat în instanţă că ar fi cerut ajutor angajaţilor farmaciei, însă aceştia l-au sfătuit să meargă cu un taxi la spital. La spital ar fi stat trei ore în Unitatea de Primire Urgenţe, după care a fost operat, fiindu-i introduse două tije. Bărbatul a avut nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, se mai arată în plângerea citată de adevarul.ro.
În apărarea lor, reprezentanţii farmaciei au precizat că pensionarul a fost de vină, „întrucât, după ce a ieşit din famacie, a folosit în mod greşit rampa pentru a coborî, şi nu scara din faţa clădirii, cu menţiunea că ambele porţiuni erau proaspăt curăţate de angajaţii farmaciei“, se arată în motivarea instanţei. Magistraţii au considerat că reprezentanţii farmaciei ar fi trebuit să ia măsuri pentru a împiedica alunecarea pe scările şi rampa din faţa unităţii, lucru pe care, de altfel, l-ar fi făcut după ce au fost daţi în judecată, reiese din motivare.