Sesizarea a fost făcută la poliție în data de 20 august de către o femeie de 42 de ani, din Valu lui Traian, mamă a doi copii. Aceasta le-a spus oamenilor legii că a fost amenințată cu moartea și acte de violență gravă de către un individ din aceeași localitate, care i-a cerut sume de bani cuprinse între 1000 și 4500 de euro. A fost deschisă o anchetă, s-au făcut filaje și interceptări, iar în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe parcursul lunii mai 2018, respectivul bărbat s-a oferit să-l asasineze pe fostul soț al femeii. Promitea că face treaba el și cu doi prieteni ai săi sau că poate apela la rackeți din Rusia sau Polonia. A fost refuzat, iar ca urmare a refuzului persoanei vătămate de a da curs acestui demers, a recurs la amenințări cu moartea sau acte de violență, solicitând diverse sume de bani, scrie ctnews.ro.
La data de 11 septembrie, polițiștii constănțeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la adresa respectivului bărbat în vârstă de 45 din Valu lui Traian, cercetat pentru șantaj, după care l-au reținut și introdus în arestul al I.P.J. Constanța.