Soția acestuia, o femeie de 59 de ani, a sesizat poliția cu privire la faptul că soțul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Acesta s-ar fi deplasat la domiciliul persoanei vătămate și, folosindu-se de un topor, ar fi amenințat-o.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în luna august a acestui an, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului cercetat, pentru o perioadă de două luni. Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite prin emiterea ordinului de protecție, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de soția sa, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă prevederile ordinului de protecţie.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care a dispus arestarea sa preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.