Mirele de 80 de ani se numeşte Vasile Andrei şi o mare parte a vieţii a fost şoferul echipei de fotbal Oţelul Galaţi.
Fiind apreciat pentru calităţile de şofer, sportivii l-au numit un „doctor al volanului”.
El povesteşte că este de 37 de ani împreună cu partenera sa, Iordana. Dacă femeia este la a doua căsătorie, „doctorul” a ajuns pentru prima dată în faţa ofiţerului Stării Civile, scrie mediafax.ro.
„Aşa mi-a venit, la vârsta asta să mă căsătoresc”, le-a spus mirele celor adunaţi vineri, la prânz, în faţa Oficiului Stării Civile din Galaţi.