Potrivit poliţiştilor, bărbatul, care este acuzat de furturi din locuinţă, a evadat, în cursul după-amiezii de duminică, din Centrul de reţinere şi arestare preventivă a IPJ Cluj.
Astfel, potrivit semnalmentelor date publicităţii de IPJ Cluj, bărbatul evadat are 1,75 metri înălţime, părul negru şi ochii căprui, iar la data evadării purta un tricou de culoare închisă şi blugi.
Până la ora actuală, nu se cunosc împrejurările în care a reuşit bărbatul să fugă din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Pentru prinderea evadatului, Poliţia a organizat filtre la ieşirile din Cluj-Napoca şi verifică autobuzele şi maşinile de transport marfă. Totodată, poliţiştii clujeni acţionează în sistem integrat cu colegii lor din celelalte judeţe pentru depistarea acestuia.
În paralel, pe plan intern a fost declanşată o anchetă pentru stabilirea exactă a condiţiilor în care bărbatul a părăsit Centrul de reţinere şi arestare preventivă.
Poliţiştii roagă cetăţenii care pot da informaţii despre bărbatul evadat să apeleze numărul unic de urgenţă 112.