Ajunși la locul indicat de apelantă, polițiștii orașului Popești Leordeni au găsit un bărbat, căzut pe malul lacului, lângă ustensilele de pescuit, care nu mai prezenta semne vitale.
Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul persoanei respective.
Polițiștii au identificat victima, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din județul Călărași.
Din primele verificări, persoana respectivă nu prezinta urme de violență.
A fost informat Serviciul de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea de activități din competență.
Polițiștii ilfoveni desfășoară activități pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Ilfov