Un bărbat înarmat a luat marţi ostatici 12 oameni într-o bancă din centrul Georgiei, cerând să primească o importantă sumă de bani, au anunţat autorităţile acestei ţări din Caucaz, informează AFP.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne georgian, suspectul s-a baricadat într-o agenţie a Băncii Georgiei din Kutaisi, oraş de circa 150.000 de locuitori.
"Pentru moment, există 12 ostatici în clădire", a anunţat ministerul într-un comunicat.
Poliţia a fost desfăşurată la faţa locului şi a fost declanşată o anchetă pentru "act terorist, luare de ostatici şi port de armă", potrivit aceleiaşi surse.
Televiziunea independentă Mtavari TV a difuzat o înregistrare video făcută de unul dintre ostatici cu telefonul său, în care par să se vadă două încărcături explozive la uşa de la intrare.
Bărbatul care ţine oameni ostatici "a declarat că acestea sunt bombe ce vor exploda dacă uşa va fi deschisă", a precizat această persoană.
Într-o altă înregistrare video, se poate vedea un bărbat înarmat, în ţinută militară şi cu mască, în interiorul băncii. O voce de femeie spune: "El cere două milioane de dolari în următoarele trei ore. Are o grenadă şi aici sunt bombe ce vor exploda".
În octombrie 2020, un bărbat înarmat a luat ostatici 43 de persoane într-o agenţie a Băncii Georgiei din oraşul Zugdidi, în vestul ţării. El a eliberat toţi ostaticii, plecând cu o sumă necunoscută de bani, fără a mai fi găsit vreodată.