Românca îşi rezervase online o cameră la un hotel din Hull. Când a ajuns în locul unde trebuia să se cazeze alături de prietenul ei, Alecsandra a fost refuzată din cauza naţionalităţii.
"Este o experienţă îngrozitoare şi şocantă. S-a uitat la cartea mea de identitate şi mi-a spus că nu mă pot caza. Am încercat să-i arăt permisul auto britanic, dar mi-a răspuns că nu pot sta la hotel pentru că sunt din România", a declarat românca, pentru The Daily Telegraph.
Hotelul a introdus o politică prin care îşi rezervă dreptul de a refuza clienţii pe care îi suspectează de activităţi ilegale, după ce a aflat că o altă româncă şi-a folosit camera pentru prostituţie.
"Am fost foarte supărată când am aflat din ce motiv mi-au spus să plec. Nu toate româncele sunt prostituate, ci doar un procent foarte scăzut", a continuat aceasta.
Managerul Hotelului nu a vrut să explice de ce românca nu a fost cazată, dar a insistat că nu este un caz de discriminare rasială.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei a confirmat că Alecsandra Puflea a depus o plângere pentru discriminare. Românca a acceptat scuzele hotelului, care a promis să-şi schimbe politica pentru a evita asemenea incidente în viitor.