Ieri, în jurul orei 23.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul sectorului PF Sarasău, aflat în serviciul de supraveghere a frontierei de stat, a observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Săpânţa, jud. Maramureş, mai multe persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În momentul în care lucrătorii noştri s-au apropiat de persoanele în cauză în vederea interceptării, acestea au încercat sa fuga. Poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, persoanele în cauză nu s-au oprit, motiv pentru care au fost trase două focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale.
În urma acţiunii a fost reţinut un cetăţean ucrainean în vârstă de 15 ani, domiciliat în regiunea Zakarpatya, Ucraina. Imediat au fost anunţate despre caz şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Citiţi mai multe: actualmm.ro