Francezul Henri Prost, care a locuit în România între 1931 şi 1950, nota la moartea Mariei că: "Sfârșitul său a avut un ecou dureros în întreaga țară. Dintre toți membrii familiei regale, ea era de departe cea mai iubită. Când apărea în public era întâmpinată cu interminabile ovații, de o sinceritate emoționantă. [...] Era pentru toți obiectul unei profunde venerații. La aflarea veștii morții sale numeroși români au avut sentimentul că apusese mare parte din forța spirituală a țării lor".
În ultimul număr din luna iulie 1938, săptămânalul Realitatea Ilustrată dedica numeroase pagini imaginilor de la funeraliile Reginei Maria. Pe prima pagină, publicația titra: "Ultimul drum al Marei Regine". VEZI GALERIA FOTO
Sursa: historia.ro