Monica Anisie, ministrul Educației, nu ia în calcul posibilitatea înghețării anului școlar 2019 – 2020.
Șefa învățământului exclude varianta, mai ales că nicio țară din lume nu a ajuns în situația de-a apela la această măsură radicală. Anisie le-a transmis părinților, elevilor, studenților și cadrelor didactice să nu se alarmeze.
„La acest moment, specialiștii din Ministerul Educației nu iau în calcul, exclud varianta înghețării anului scolar. Trebuie precizat că toate variantele sunt în strânsă legătură cu evoluția situației grele în care se află România. Toate aceste scenarii pe care le lucrăm în Ministerul Educației le vom dezbate cu toți partenerii. Fac un apel la calm pentru părinți, elevi, studenți, cadre didactice.
Îi rog să stea în casă și să continue învățarea de acasă. (…)Nu pot face public niciunul dintre scenarii până când nu există din partea specialiștilor o decizie. Când va exista le vom prezenta public”, a spus Anisie pentru un site.