Victor Ponta a declarat că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie premier interimar.
"Astăzi, la ora 16.00, va avea loc ultima şedinţă a acestui Guvern. În această seară, îi voi transmite preşedintelui Iohannis demisia mea şi propunerea ca Mircea Duşa să fie premier interimar până se desfăşoară toate procedurile prevăzute de Constituţie pentru numirea unui nou premier. Îi trimit preşedintelui Iohannis şi o propunere ca să ştiu că este cineva care se ocupă 24 de ore din 24 ca toate lucrurile să fie cum trebuie", a declarat premierul demisionar Victor Ponta.
Guvernul Ponta lasă destul de multe decizii importante în coadă de peşte. Cea mai importantă restanţă a Executivului va fi bugetul pe anul 2016, care nu se află nic măcar în stadiu de draft, deşi mai sunt doar două luni din acest an. Amânarea rediscutării redevenţelor din domeniul resurselor naturale este un alt proiect important pentru buget nerezolvat de premierul demisionar.
După ce a majorat pe şest salariile angajaților din Ministerul Finanțelor, ANAF, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili începând cu 1 noiembrie, fără ca măsura să fie anunțata public, Executivul a abrogat tot pe şest această decizie controversată.
Guvernul renunţă la majorarea salariilor funcţionarilor din ANAF şi Finanţe
Majorările salariale din Finanţe au stârnit critici dure, iar sindicatele din Finanţele locale au declanşat proteste în mai multe localităţi din ţară, acuzând caracterul discriminatoriu al legii.
Un alt proiect anunţat cu surle şi trâmbiţe de Guvernul Ponta îl reprezintă legea salarizării unitare, care era promisă să intre în vigoare începând cu anul viitor şi care a trezit multe speranţe în rândul bugetarilor, precum şi multe îngrijorări din partea FMI şi CE.
Chiar rediscutarea unui acord flexibil cu FMI este problematică, după ce restanţele Executivului Ponta în materie de reformă administrativă şi structurală i-au speriat pe experţii internaţionali. Două programe de interes pentru români, Prima Casă și Prima Mașină rămân de asemenea incerte pentru anul viitor.
Decizia lui Victor Ponta de a demisiona a fost anunţată miercuri dimineaţa, după ce peste 25.000 de persoane au manifestat, marţi seară, în Capitală, pentru a-şi exprima revolta în legătură cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi pentru a cere demisia celor responsabili. În incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi.