Miliardarul Dan Adamescu a povestit de pe patul de spital, înainte să moară experienţele devastatoare prin care a trecut în detenţie. Acesta a convieţuit cu Mircea Băsescu chiar în aceaşi celulă.
Ultima dorinţă a lui Dan Adamescu este redată în 12 pagini, pe care miliardarul le-a dictat, pentru că acesta nu putea să scrie. Adamescu a spus în acea scrisoare că singurul lucru pentru care îi poate aprecia pe cei din conducerea penitenciarelor este că l-au pus în celulă cu persoane cam de aceeaşi factură socială.
Adamescu vorbește despre spaţiul redus, despre faptul că el nu se putea mişca decât cu ajutor, însă rareori găsea acel ajutor şi că de multe ori a căzut, chiar şi atunci când mergea la toaletă. Acesta spunea că din cauza căzăturilor şi a rănilor suferite el a uitat unele dintre aceste episoade degradante. El vorbea de mizerie foarte multă, iar câteodată se spăla chiar cu furtunul.
Dan Adamescu a dorit să facă aceste mărturii pentru ca familia sa să meargă mai departe la forurile europene. Adamescu vorbeşte în scrisoare şi de dosarul său şi de felul în care i-au fost nimicite afacerile, potrivit evz.ro.