Potrivit cotidianului britanic care citează 'trei surse apropiate discuţiilor', Comisia Europeană a urmat avizul Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), care 'a refuzat să aprobe planurile Ungariei de a importa exclusiv din Rusia energie nucleară'.
Această decizie ar fi fost luată săptămâna trecută la o reuniune la Bruxelles a comisarilor europeni, potrivit acestor surse, şi rezultatul ar fi blocarea întregului proiect de extindere Paks II.
Potrivit acordului semnat în ianuarie, Rusia trebuie să împrumute Ungariei până la 10 miliarde de euro, finanţând astfel aproximativ 80% din costul extinderii Paks.
Acest şantier, în valoare de 12,5 miliarde de euro, prevede construcţia din 2018 a două reactoare de 1.200 MW fiecare, cu primul aşteptat să intre în serviciu în 2023.
La începutul lunii martie, parlamentul ungar a ridicat de la 15 la 30 de ani durata în care acest acord nuclear controversat va trebui să rămână secret, stârnind furia opoziţiei care denunţă condiţiile de atribuire a proiectului operatorului public rus Rosatom - fără demararea unei licitaţii - şi modalităţile de finanţare.