"Vaccinul împotriva COVID este un bun public global, iar accesul la acesta trebuie să fie echitabil și universal," a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, citat de AFP.
Precizarea vine după ce directorul Sanofi a provocat un val de critici în Franța, anunțând că pacienții americani vor beneficia primii de tratament, pentru că Washingtonul a finanțat generos cercetările. Mai mulți miniștri din cabinetul francez au calificat declarația drept ,,inacceptabilă".
Uniunea Europeană a organizat o strângere de fonduri la nivel global pentru a finanța cercetările în acest domeniu, însă Statele Unite au refuzat să participe.
Pe de alt[ parte, Agenția Europeană a Medicamentului a precizat că un vaccin contra temutului virus ar putea fi gata în termen de un an, în cel mai optimist scenariu. Și ministrul român al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Realitatea PLUS că e puțin probabil ca până în toamnă să existe un tratament pus la punct, în eventualitatea unui al doilea val.