''Halal reformă a clasei politice! Ați făcut praf România, voi, cei care credeți că sunteți așa de deștepți încât să conduceți această țară punând niște marionete în loc de politicieni, care să vă facă jocurile. Uite că dacă v-a ieșit cu Johannis, nu i-ați mai păcălit încă o dată pe români. Dar i-ați nenorocit!'', a scris Udrea pe pagina sa de Facebook, după exit-poll-uri.
Totodată, ea reamintește că, după scorul obținut de candidatul PDL de la acea vreme la Primăria Capitalei, a fost singura din partid care și-a asumat eșecul.
''În 2012, cu un scor mai mare obținut de Silviu Prigoană pentru PDL la Capitală decât a obținut astăzi Predoiu pentru Marele PNL, mi-am depus mandatul de președinte al organizației, fiind singura din întreg partidul la nivel național chiar care a demisionat! Acum văd că din nou liderii liberali se ascund de răspunderea dezastrului pe care l-au provocat. Nici acum nu își va da demisia Vasile Blaga? De la "fuga cu urnele" de la alegerile interne din PDL, a distrus nu doar "dreapta", ci chiar Romania. Și toate acestea doar pentru ca DNA să îl ocolească cu obstinație...'', adaugă fostul ministru.
Sursa: agerpres.ro