Până să rămână fără baterie la telefon, turiştii nemți au reușit să sune la serviciul salvamont şi au reușit să ofere informaţii despre locul în care se aflau. Erau într-o zonă izolată din Valea Albă.
Salvatorii s-au mobilizat rapid, iar un salvamontist chiar a venit din timpul liber pentru a ajuta la căutările turiştilor rătăciți, relatează Realitatea PLUS.
Mobilizarea celor de la MAI alături de salvamontiști a fost descrisă de reprezentanții MAI.
După 3 ore de căutări, salvamontiştii au ajuns la cele două persoane, un bărbat și o femeie. Extrem de emoționați și cu ochii în lacrimi, cei doi turişti i-au îmbrățișat pe salvatori, în semn de mulțumire, pentru că tocmai le salvaseră viața.
„Le era frig și frică. Reușiseră să aprindă focul, care ar fi putut să îi protejeze de temperaturile scăzute de peste noapte, dar nu și de urșii care circulă frecvent prin zonă. Tinerii au fost coborâți în siguranță de către cei doi jandarmi. Le-au mulțumit și i-au numit, pe bună dreptate, salvatori”, se mai arată în mesajul postat de MAI.
Dacă nu ar fi fost găsiți la timp, cei doi turiști din Germania ar fi fost în pericol, din cauza temperaturilor scăzute de peste noapte, dar și a urșilor care circulă frecvent prin zonă.