Copilul este în strânsă legătură cu mama sa înainte și după naștere. Începând cu a 29-a săptămână de sarcină, copilul are dezvoltate toate organele de simț. El simte mirosul și gustul, percepe mediul înconjurător și reacționează la diferențele de lumină.
Din aceste considerente, nu trebuie să vă neliniștiți și să plângeți în perioada sarcinii. Fiți mai atente la emoții, evitați situațiile de stres și emoțiile negative.
Specialiștii afirmă că legătura dintre mamă și copil este foarte strânsă. Însă, pe lângă cea emoțională, este și cea fizică.
Atunci când mama se bucură, în sângele ei este eliminată endorfina, respectiv fătul din burtică este vesel. Copiii din burtica mamei pot să se bucure și să zâmbească, la fel ca mama lor!
Din păcate, bebelușul din burtică împărtășește cu mama nu doar bucuriile, dar și stresul. În situațiile de stres, în sângele copilului pătrunde prin placentă cortizolul. Fără să vrea mama transmite copilului nenăscut starea de spirit negativă.
Astfel, pentru a crește un copil vesel și fericit, trebuie să vă controlați emoțiile.
Nu să le ascundeți, dar să le controlați!
Bucurați-vă și zâmbiți, evitați stresul și neplăcerile. Încercați să găsiți diferite modalități să vă înveseliți și să fiți pline de voie bună.
Protejați-vă pe sine și pe copilul dvs. de emoții negative și bebelușul dvs. va fi liniștit și fericit!