Maestrul se arată degustat de versurile melodiilor din prezent.
”Mă consider un boier al artei, pentru că îmi permit. Ce se cântă este ingrozitoar! E totul lipsit de poezie. Sunt niște aberații. Acum publicul primește doar videoclipuri cu fete frumos mișcătoare și duios siliconate, cred că va dori să vadă și altceva", spune artistul.
“Am vrut să fac un spectacol foarte dur în toamnă asta, cu o formație rock lângă mine și să pun pe tavă starea nației, cu toată frumusețea ei, cu toate furtișagurile, cu toate șmecheriile politice, cu lipsă totală de demnitate, de omenie și de bărbăție. Spectacolul e scris. Dar mi-am zis că trebuie să fiu nebun dacă îl fac acum. țara asta este atât de sătulă de așa ceva, încât m-am gândit să vin cu un lucru frumos. Așa că am rămas la “Adio, doamna”. Pe 3 noiembrie, voi avea o orchestră formată din 12 instrumentiști foarte buni, dintre care trei sunt din Basarabia! Sunt unul și unul! Orchestrațiile vor păstra aerul și sonoritățile vremii de atunci. E un spectacol făcut cum trebuie, cu orchestră care cântă exact cum se cântă în perioadă interbelica”, a declarat Tudor Gheorghe.